Pages

Wednesday, August 29, 2012

In curand! sau In loc de prima postare...

Vine toamna si la mine in suflet e primavara, mi-a cantat azi sotul la ureche, sarutandu-ma. Simt oare la fel, m-am intrebat absenta amestecand ciupercile cu ceapa pe tigaie.

La lumina unei lampi de stea il vad acum citind, vociferand pe alocuri fragmente care-i par lui mai interesante. Incerc sa musc intelepciune din frazele amabil daruite de el. Mi-e greu cu concentratul asta. Am dat de jucaria mea - un blog: design, re-dimensionarea pozei, gadget-uri noi aparute si cercetarea lor amanuntita, etc. Cel mai important ramane insa umplutura acestei gustosenii de placinta a secolului 21. Am hotarat sa ma gandesc serios cu ce incep. Trebuie ceva rasunator, ceva cu totul altfel. Aman postarea. Imi zic revin cand o sa am produsul gata. Cum gata? Care produs? De ce sa pregatesc, slefuiesc, mestesugaresc cuvinte cand eu pot scrie ceea ce traiesc! Acum! Spontan! Privind in jur! Scriind ce simt! Acumulari de aer pana-n burta clipei! Expiratii necesare pentru un alt respiro de emotii. Atunci decis - asa si scriu precum traiesc. Imi pare atat de bine ca traiesc acum scriind si scriu traind.

Deci, un blog spontan al clipei mele rasare ca un ghiocel pipernicit deocamdata, dar vesel sa vesteasca primavara din sufletul sotului meu intr-un sfarsit de vara a mea, banala.

No comments:

Post a Comment